Monday, June 30, 2008

Ordine la Nistru
Recent, AO „INFO-TERRA” din satul Vadul Raşcov a obţinut finanţare pentru implementarea proiectului "Un mediu sanatos in drum spre Uniunea Europeana", sprijinit de programul de granturi mici în mediu. Autorii proiectului urmează să utilizeze suma oferită la desfăşurarea lucrărilor de curăţare de deşeuri şi gunoişti neautorizate, pe un segment de 16 km, a malului râului Nistru. Potrivit condiţiilor, beneficiarii proiectului vor fi tineretul din primăriile Vadul-Raşcov şi Climăuţii-de-Jos. Drept rezultat, pe malul drept al Nistrului, de la satul Bursuc din raionul Floreşti şi până în satul Poiana, raionul Şoldăneşti.
Vineri, la 27 iunie, colectivul „Info Terra” a şi purces la realizarea celor scontate. De comun acord cu administraţia publică din teritoriu, tinerii din ambele comune au ieşit la lucru. Apelul de a face ordine l-au urmat circa 50 de tineri, care, înarmaţi cu mănuşi şi sacoşe, au adunat deşeurile din regiunea stadionului din satul Vadul Raşcov. Având la dispoziţie mai multe căruţe oferite de consăteni, tinerii au evacuat deşeurile colectate la gunoiştea autorizată a localităţii.
Este important că, alături de copii, la acţiunea în cauză au participat primarul comunei Climăutii-de-Jos, Sergiu Melnic, şi secretarul consiliului local Vadul Raşcov, Larisa Gârneţ, administraţia gimnaziului Climăuţii-de-Jos, Petru Ceban şi Ludmila Gârlea, şi directorul adjunct al liceului „Dumitru Matcovschi” din Vadul Raşcov, Emilia Odae. După totalizarea muncii, Svetlana Prepeliţă, membru al Consiliului Local de Tineret „Noua generaţie” din Vadul Raşcov, a înmânat participanţilor la salubrizarea zonei din preajma bătrânului fluviu Certificate de acces la Centrul Comunitar Acces la Informaţii şi Instruire.
La finele orelor de lucru, tinerii au fost serviţi cu cafea şi dulciuri.
Pentru săptămâna următoare, ne-am pus drept scop să facem ordine pe malul Nistrului împreună cu elevii de la gimnaziile din Cot şi Socola, care anterior şi-au exprimat acordul de a contribui la implementarea proiectului "O comunitate salubră în drum spre Uniunea Europeană", ne-a relatat Vasile Oţel, directorul AO „INFO-TERRA”. Apropo, actualmente, această organizaţie implementează proiectul HEIFER, un proiect de binefacere, cu bugetul de 63000$USA şi cu o durabilitate de cinci ani: 2007-2011, şi beneficiarii căruia oameni din partea locului, familii social-vulnerabile, dar neapărat gospodari. În anii 2007-2008, 40 de familii din Vadul Raşcov au primit 10 iepuroaice şi 2 iepuroi de rasa Neozelandeza şi cele necesare pentru creşterea şi înmulţirea iepurilor.
Reporter „C” Stimati prieteni acesta este report pentu ziarul "Cuvintul" de Victor Sofroni.

The Moldovan farmer's plight

We are now well into the growing season and I have had multiple opportunities to observe farming here in Moldova. The vast majority of farms are family owned plots scattered throughout the village and its surroundings. Due to the way the lands were apportioned after independence, each plot is impractically small and of differing quality. There really is no rhyme and reason to the distribution. Instead of one large field of wheat, there are five small fields of corn, wheat, animal feed and grapes. Contributing to the inefficiency of the system, the tractors that everyone relied on were also parceled out. Very few have farm machinery.


What does this mean for the average farmer?

With gasoline and rental prices so high and given the employment market, labor costs low, the only viable solution for many is to work the land by hand and grow all the necessities. It is very hard work, especially during the summer under the hot sun but working families rarely starve. There is usually enough food for the year, with a small surplus that can be sold. Although it is difficult to accumulate wealth and advance under this system, under favorable conditions, families can live relatively comfortably.

Of course, favorable conditions are rather the exception than the norm.

Weather can be inimical to productive farming. Last year, drought caused sharp drops in output from agriculture. Families without salaried members had difficult times and suffered. Fruit and vegetables did not grow well and could not be sold on the market.

Sometimes, families do not even have enough able bodied people to work the fields. Pensioners, disabled persons and families with problem members are prone to labor shortages and live even poorer than the rest of the community. They do not have the ability to cultivate their lands. Often, the solution is to sell their land or to let it lie fallow. The lack of income and produce from their lands hurts greatly.

The current situation is rather insupportable and needs to change if improvement is to occur.

Buna ziua la toti ce vizioneaza Blogul aoinfoterra! E duminica si e o zi frumoasa,numai bine de scaldat la Nistru /cine poate innota, cine nu sta pe mal../ Astazi vom duce tratative cu conducerea Gimnaziilor din Cot si Socol pentru a prelungi implementarea ptoiectului " O comunitate salubra in drum spre Uniunea Europeana" de PGM M2008. Cred -ca vom gasi limba comuna ,fiind-ca copii din Vadul-Rascov si Climautii de Jos care au participat la salubprizare malului Nistru Vineri /27/06/2008 sunt foarte multumiti de Certificatele de acces liber la INTERNET. Bine merg sa platesc impozitul caci azi e ultima zi cu reducere..........O poza de la remunerare, membru CLT NOUA GENERATIE -- Svetlana Prepelita inmineaza Certificatele la CCAII.

Cu stima mos Vasile.

Saturday, June 28, 2008

Down the rabbit hole




Who knows where this goes?

Half of the fun is never knowing where your feet might lead you.

Si inca o poza

Din nou

Citeva secvente de la implementarea proiectului " O comunitate salubra in drum spre Uniunea Europeana "
O zi buna la toti. Coordanator d proiectPGM M2008-Otel Vasile.
Astazi, 27 iunie 2008 , AO INFO-TERRA a inceput implementarea proiectului PGM M2008 impreuna cu tineretul din Primariile Vadul-Rascov si Climautii de Jos. La orele 9.00 au fost prezenti la stadionul din Vadul Rascov peste 50 de tineri care dupa anunturile AO au venit sa participe le implementarea proiectului in Mediu cu tema"Un mediu sanatos in drum spre Uniunea Europeana". Obiectivul proiectului dat ,este salubrizarea malului Nistru pe un segment de 16 km/de la satul Bursuc pina la satul Poiana- pe mal/ Beneficiarii proiectului care au primit manusi si sacose pentru gunoi ,s-au despartit in doua grupe si au pornit lucrul, stringind deseurile in sacose si incarcindu-le in carutele ce au fost distribuite de ambele Primarii. Peste o ora de lucru sa farut o pauza unde tinerii au fost serviti cu apa dulce-rece si dulciuri
Transportul a plecat sa deserte deseurile la gunoistea autorizata. dupa terminarea lucrarilor la orele 12.40 ,sau facut totalurile. Dulcuri si apa rece plus inminarea Certificatelor de acces liber la INTERNET. O bucurie nemaipomenita si o dispozitie la 100%.
Au participat; Primarul de Climauti-Melnic Sergiu
Directorul si vice directorul Gimnaziu Climauti-Ceban Petru si Girlea Ludmila.
Secretarul Primariei Vadul-Rascov-Girnet Larisa si Vice directorul de Liceul D.Matcovschi -Odae Emilia.
NE PARE RAU CA NU AU GASIT TIMP CEILALTI - COINTERESATI.

Wednesday, June 25, 2008


Daca va placut vamai arat un gospodar din sat cum se gateste de Sfintele Pastele .

O zi buna la toti! Nu stiu daca se va primi dar o sa incerc sa va redau citevai poze cu peizage din satul meu Vadul-Rascov
Sunt din nou la serviciu,si voi zice o zo buna la...
Sunt din nou la serviciu,si voi zice o zo buna la toti. Am o dispozitie buna, mai bine zis foarte buna,cu noutatea pe care am primit-o eri dupa amiaza. Vorba e ca totus dupa o munca mre a colectivului AO , in svirsit am primit banii pe cont de la cistigarea proiectului de GM M cu tema "Un mediu sanatos in drum spre Uniunea Europeana"., este un proiect de salubrizare a malului Nistru de deseuri si gunoisti neautorizate pe un segment de 16 km. Beneficiarii proiectului vor fi tineretul din doua primarii/Vadul-Rascov si Climautii de Jos/ si se va implemente pe malul drept al nistrului de la satul Bursuc/ raionul Floresti /satul Poiana /raionul Soldanesti
schiţă
10:56:00
de Vasilii

Tuesday, June 24, 2008

Cite ceva despre proiectul HEIFER, este un proiect de binefacere cistigat de AO INFO-TERRA in anul 2007, si are o durabilitate de cinci ani 2007-2011. Beneficiarii proiectului sun persoane din comuna Vadul-Rascov ,familii social -vulnerabile si numaidecit gospodari. In anul 2007-- 20 de familii din localitate au primit metal pentru custi ,plasa si seminte pentru furaj-in luna februarie . 10 epuroaice si 2 epuroi de rasa Neozelandeza, toti beneficiarii au primit in lunile iulie- octombrie. Pasarile /proiectul e bazat pe pasarea darului/ de la beneficiari anului 2007 au inceput in luna martie 2008 si se prelungesc...
Cei 20 de beneficiari ai anului 2008 au primit metal, material semincier si sunt in astepterea animalelor. In total fiecare beneficiar a primit metal , plasa si animale in suma de aproximativ 6500lei. Bujetul proiectului este de 63000$USA .
Dupa intelegerea cu directorii de Gimnazii de la climautii de jos si liceul Vadul-Rascov , vineri 27 iunie 2008, se vor aduna elevii /beneficiarii proiectului/
si vom incepe lucrul la relizarea proiectului " O comunitate salubra un drum spre Uniunea Europeana". Ralizarea proiectului va inceoe de Vineri de la stadiuonul din Vadul-Rascov la orele 9.00. Toti cei adunati vor primi maanusi si sacose pentru a plasa deseurule si pe urma se vorincarca in transport pentru a fi duse la gunoistea autorizata.

Kind of like mowing the lawn for your neighbor

There is a group of four kids that have become regulars at our Centru Informatie. For the past two weeks, they would come in the afternoon and play on the computers for a few hours. Although I have no idea as to what their allowances are, I always thought that they were probably spending quite a bit of it. That was indeed proven true, when they started to only use one computer instead of four. Even with this frugality, they still ran out of lei. They ended up just coming in to watch the other kids play and to hang out.


I was running through the village after work one evening and met them on the road. They invited me to come with them to pick cherries. I wasn't exactly in the mood to climb trees, especially with my injuries. But I do like cherries. This encounter provided the inspiration for our present bargain: they would pick cherries and other fruit for me in exchange for computer time.


My partner laughed when he heard about how I was bartering fruit for comps.



Monday, June 23, 2008

Buna Ziua, or Hello!

Salut! My dear readers, I am the other partner of AO-INFOTERRA, a local ngo in Vadul Rascov. I am excited to bring out our idyllic village to the greater world. I will regularly post about our development efforts, share my experiences, and most importantly, show off all the amazing photos of the scenery I have taken.

Introducere

Buna ziua, eu sunt Vasile, de la Vadul-Rascov , Moldova si voi scri despre Asociatia pecare o conduc.