Recent analizam bugetul familiei și anumite cheltuieli m-au pus pe gânduri.
Câțiva ani în urmă era o glumă care zicea că în curând se vor găsi ingenioși care ne vor face să cumpărăm apă potabilă, iar apoi și aer curat… Atunci, râdeam cu pofta, părea ceva imposibil. Dar iată, astăzi, cumpăr de două ori pe săptămână butelii cu apă potabilă. Mai mult ca atât: știu ca deja se vând butelii cu aer de munte… și ia să glumim: nu mai avem mult până ne apucăm să cumpărăm aer obișnuit, respirabil… doar ca deja nu-mi prea vine să râd.
Am găsit raportul pe 2010 privind starea mediului, pregatit foarte științific de Ministerul Mediului, Academia de Științe și Institutul de Ecologie și geografie ne spune că:” Activitatea umană determină modificări esenţiale ale parametrilor chimici ai resurselor de apă naturale. Monitoringul sistematic asupra stării chimice şi ecologice a apelor de suprafaţă în Republica Moldova este efectuat de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) şi include 49 secţiuni de control pe 16 râuri, 5 bazine de acumulare, 3 lacuri naturale şi un liman. Mostrele de apă în care se determină 49 indici hidrochimici şi 7 grupe de elemente hidrobiologice de calitate se prelevează lunar.”
Ca să vorbim într-un limbaj mai popular – totu-i sub control. Doar ca prea puțin se vorbește despre consecințe, cauze, explicarea constatărilor… Haideți să citim raportul printre rânduri – pas cu pas.
Totul începe cu poluarea – un termen deja prea bine cunoscut, doar ca prea puțin înțeles, mediatizat, discutat, conștientizat… etc. Să pornim de la faptul că pur și simplu nu e normal să aruncăm gunoiul oriunde, că e nevoie de loc pregătit și bine amenajat… Că nu e bine să faci veceul mai sus de fântână… Că e tare rău să-ți speli mașina în pârăiașul (râul Bîc) de lângă casă… Că orice mizerie adunată și aruncată în apă nu e pur și simplu spălată de curenți…
Trebuie știut însă că principalele surse de aprovizionare cu apă potabilă sunt râurile mari – Nistru și Prut. Moldova e ultima țară unde ajunge apa acestora, că până la noi în ea se spala multișoare țări.
” Starea chimică a apelor fl. Dunărea, fl. Nistru şi r. Prut în 2007–2010 nu a suferit schimbări esenţiale comparativ cu anii precedenti. Regimul de oxigen dizolvat în apă a fost satisfăcător (periodic insuficient în apa fl. Nistru şi r. Prut), iar mineralizarea apei s-a aflat în limitele 250–600 mg/dm3 (fl. Nistru), 285–733 mg/dm3 (r. Prut) şi 328–541 mg/dm3 (fl. Dunărea).
Calitatea apei fl. Dunărea, fl. Nistru şi r. Prut după indicii hidrochimici, în perioada investigată, a corespuns indicelui poluării apei (IPA) claselor II-III (curată–moderat poluată).” (Raportul pe 2010 privind Starea Mediului)
Ei bine, cu toate acestea, problemele majore nu le avem în aceste râuri, ci în multitudinea de râulețe ce traverseaza micuța noastră țară. Deci, problema e locală!
”Calitatea apei râurilor mici s-a caracterizat printr-un grad înalt de poluare cu ioni de amoniu, nitriţi, compuşi ai cuprului, produse petroliere, fenol, substanţe tensioactive, substanţe ce degradează biochimic (CBO5), precum şi prin nivelul redus al conţinutului de oxigen dizolvat în apă.
Apa râurilor Ciuhur, Gârla Mare, Sărata, Lăpuşna, Cubolta se încadrează, de asemenea, în clasa III de calitate – „moderat poluată”, iar a râurilor Lunga, Cogâlnic, Ichel, Botna – în clasa intermediară III-IV – „moderat poluată–degradată”.” (Raportul pe 2010 privind Starea Mediului)
În mare parte, de poluarea acestor râulețe este responsabil fiecare sat care e pe malul lor, care nu au sistem de canalizare, nu au sistem de purificare a apelor uzate, nu au vreun control adecvat asupra stării mediului și nici măsuri respective. Deși soluții sunt care mai de care… scumpe și ieftine, sofisticate si simple, complicate și ușor de executat… totul ține de dorință.
Și vă asigur, populația, în mare parte, are probleme serioase de sanatate, însă nimeni nu leagă apariția/existența acestor probleme cu starea apelor din zonă. Mai degrabă alții sunt de vină… și tot alții să facă ceva. Noi de ce am ridica un deget? E mai bine să trăim dormind, nu?